bahniță¹ sf [At: ȘEZ. II, 77 / Pl: ~țe / E: bahnă + -iță] (Reg) Bahnă (1).

bahniță² sf [At: ISPIRESCU, L. 63 / Pl: ~țe / E: nct] (Mun; prt) 1-2 Țigan (bătrân).

báhniță¹ s.f. (reg.) Bahnă. • pl. -e. /bahnă + -iță.

báhniță² s.f. (peior.; reg.) Țigan (bătrîn). ◆ Analog. Pocitanie, urîțenie. • pl. -e. /cf. bahorniță.

BAHNIȚĂ (pl. -ițe) sf. Ființă urîtă, slută, pocită, cotoroanță; în spec. epitet al Țiganului sau Țigăncii: să-l mănînce mă-sa de voinic, zise o ~ bătrînă (ISP.) [comp. ceh. bahnice].

bahniță f. 1. pocitură; 2. urâciune: o bahniță de țigancă ISP. [Dela bahnă, la figurat (cf. putoare)].

báhniță f., pl. e (d. bahnă, adică „murdărie”). Munt. Iron. femeie urîtă și murdară. – Și bîhilță (Mold.), epitet și unuĭ bărbat (Țigan).

BĂHANIE, BÎHANIE sf. Ființă urîtă, pocită, sluțenie, în spec. epitet al Țiganilor sau Țigăncilor (👉 BAHNIȚĂ): o primi și p’astâ ~ urîtă și ascultă într’o doară tot ce blogodorea ea (POP.).

bahniță, bahnițe, s.f. (reg.) femeie urâtă și murdară