bagău, bagăuri, s.n. (reg.) 1. Tutun, tabac. 2. (în expr.) A ține bagău = a mesteca tutun: „Amândoi moșii fumau cu pipa și țineau bagău” (Memoria, 2004-bis: 1.283). ■ (onom.) Bagău (Bagoaie), poreclă în Dragomirești. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „scrum de tutun”. – Din magh. bagó „tutun de mestecat” (Cihac, Scriban, Șăineanu).

bagău, bagăuri, s.n. – (reg.) Tutun, tabac. În expr. a ține bagău = a mesteca tutun: „Amândoi moșii fumau cu pipa și țineau bagău” (Memoria, 2004-bis: 1.283; Desești); „Fetele din satu meu / Dohănesc și țin bagău” (Memoria, 2001: 102). ♦ (onom.) Bagău (Bagoaie), poreclă în Dragomirești (D. Pop, 1970). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „scrum de tutun” (DRT). – Din magh. bagó „tutun de mestecat” (Cihac, cf. DER; Scriban, Șăineanu).

bagău, -uri, s.n. – Tutun, tabac. În expr. a ține bagău = a mesteca tutun: „Amândoi moșii fumau cu pipa și țineau bagău” (Memoria 2004-bis: 1.283; Desești). „Fetele din satu meu / Dohănesc și țin bagău” (Memoria 2001: 102). ♦ Bagău (Bagoaie), poreclă în Dragomirești (D. Pop 1970). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „scrum de tutun” (DRT). – Din magh. bagó „tutun de mestecat” (Cihac, DA cf. DER).