auș sm [At: HEM 2139 / V: aiuș^[1] / Pl: ~i / E: ml avus] (Îrg) 1 Moș. 2 Bunic. 3 Unchi. 4 Strămoș.

aușel m. Buc. cea mai mică și mai frumușică dintre toate păsărelele Europei (Regulus cristatus). [Dela vechiu-rom. auș, moș, lit. unchiaș (diminutiv din lat. AVUS)].

auș (-și), s. m. – Bătrîn, moș, bunic. – Mr. auș. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auș indică adăugarea unui suf. dim. -uș (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Pușcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoș; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au față de neaoș (cf. și diferența de accent), și este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” și ar însemna „alb ca neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicționare. Der. aușel, s. m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Țicăloiu, ZRPh., XLI, 588 și Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înțelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări.

auș, auși, s.m. (înv.) moș, moșneag