ascultoi, ~oaie a [At: PRAV. GOV., ap. HEM 1818/ Pl: ~ / E: asculta + -oi] (Bis; înv) 1 Supus. 2 (Îe) A sta (sau a se arăta) ~ A asculta (15) de cineva.

ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.

ASCULTOI adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

ascultoi adj. v. ASCULTĂTOR. BUN. CUMINTE. DOCIL. PLECAT. SUPUS.

ASCULTOI adj. (Mold., Olt.) Ascultător, supus, plecat. A: Rabdă ocărîle și simt ascultoi și nemînioși și nezavistnici. L SEC. XVII, 138^v; cf. VARLAAM; DP, 14^r, 23^r, 38^v; DOSOFTEI, PARIMIAR; DOSOFTEI, SINAXAR; NCCD (gl.). ♢ (Substantival) Fiind căpetenie între alalț[i] fraț[i] ,să pună pre sine chip de filosofie întru toți ascultoi[i]. DOSOFTEI, VS. ♢ Loc. vb. A sta ascultoi = a asculta. Peștii în mare, pre dzisa lui, stătură ascultoi și voia lui împlură; deaci... și noi... pre învățătura lui să stăm ascultoi. VARLAAM. B: Să fii ascultoi și împăcătoriu și întreg, și toate cuvintele le grăiaște cu smerenie. PRAV. GOV.; cf. L ante 1693, 219^v. Etimologie: asculta + suf. -oi. Vezi și neascultoi.