apărătură sf [At: CORESI, ap. HEM 1312 / Pl: ~ri / E: apăra + -ătură] 1 (Înv) Obstacol. 2 Loc apărat printr-o îngrăditură Cf apărat² (5). 3 (Reg) Pădure tăiată Cf popritură. 4-5 (Reg) Loc (pășune, pădure etc.) în care accesul este interzis. 6 Apărare (2). 7 (înv) Scutire. 8 (înv) Fortificație.

APĂRĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a apăra, apărare: vai de apărătura lui ¶ 2 Mold. (HASD.) 🌳 Pădure din care e oprit a se tăia lemne ¶ 3 ‡Loc de apărare: Belgradul care era apărătura nu numai a Țării Ungurești, ci a toată creștinătatea (LET.) ¶ 4 ‡Ori-ce te apără de ceva (de boale, etc.): icona și-o au pus în cămara sa... de ~ a tot răul (DOS.) ¶ 5 ‡Scut, ocrotire: cartea aceasta... blagoslovitului numelui Mării tale supt ~ o am scris (DOS.).

apărătură f. pădure tăiată unde nu umblă oameni.

apărătúră f., pl. ĭ (V. aparatură). Pădure aparată (oprită) de a fi tăĭată (braniște). Vechĭ. Aparare, protecțiune, scut.

APĂRĂTURĂ s. braniște, opritură. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)

APĂRĂTURĂ s. v. fortificație, întăritură.

apărătură s. v. FORTIFICAȚIE. ÎNTĂRITURĂ.

APĂRĂTURĂ s. braniște, opritură. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)

apărătură, apărături, s.f. (înv. și pop.) 1. piedică, obstacol 2. loc apărat de o îngrăditură 3. protecție, apărare 4. fortificație, fort 5. pădure tăiată acolo unde nu umblă oamenii