apust sn [At: HEM 1440 / Pl: ~uri / E: ucr опуст] (Înv; Mar; Mol) Stăvilar.

APUST (pl. -turi) sn. Mold. (HASD.) 🏚 Păreți de scînduri în fața iezăturii iazului unei mori, avînd o stavilă care se ridică dacă apa a crescut în urma ploilor, unul lăsînd-o să se scurgă, căci altfel, umplîndu-se iazul, s’ar strica iezătura [rut. opust].

apúst, V. opust.

1) opúst și (rar) apúst n., pl. urĭ (rut. ópust, lăsare, și apust, ceh. úpust, opust, d. vsl. pustiti, a da drumu. V. otpust). Est. Stăvilar, zăgaz de oprit orĭ de abătut apa la moară. Apa de la stăvilar: moara cu opustu unflat (Sadov. VR. 1911, 3, 347). Partea cea maĭ adîncă a unuĭ ĭaz.

apust, apusturi, s.n. (reg.) stăvilar, jgheab, jilip