Veniamin m. 1. V. Beniamin; 2. V. Costache.

Beniamin (Veniamin) m. 1. al doisprezecelea și cel din urmă fiu al lui Iacov; 2. numele unui trib al lui Izrael; 3. fig. copil preferat, obișnuit cel mai tânăr.

Veniamin (Beniamin), unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov și ultimul dintre cei doi copii avuți cu Rahela. Urmașii săi sunt numiți seminția lui Veniamin, din care au făcut parte regele Saul și Saul din Tars (sf. apostol Pavel).

VENIAMIN, ebr. Binyāmin „fiul dreptei” numele fiului lui Iacob, nume schimbat din ben’one „fiul durerii” (EI). 1. – ep. și mitr. (Bis R); cu apoc. Venia boier sec. XVI (P Gov. f° 10) 2. Veniemina, mona. (Sd XIX 63). 3. Vena boier (Dm); Venescu, N. (An Pit 76); – Al. (G. Dem).

Veniamin Costache (1768-1846), mitropolit al Moldovei (1812-1842). Călugărit la m-rea Neamț (1784), ajunge în 1788 ieromonah, în 1789 egumen la Sf. Spiridon din Iași, în 1792-1796 episcop de Huși, în 1796-1803 episcop de Roman, iar în 1803 mitropolit al Moldovei, cu două întreruperi (1808-1812 și 1821-1823). În 1804 înființează Seminarul de la Socola din Iași, aducând profesori din Ardeal. În 1842 se retrage la m-rea Slatina, unde a și murit. A avut o viață de sfânt fiind în același timp ctitor de biserici și autor a numeroase lucrări, printre care: Noul Testament (1931), Învățătura dogmaticească (1831), Tratatul despre existența lui Dumnezeu (1831), Istoria Vechiului Testament (1824), Didahii (1837), Pidalion (1844) și altele. Este înmormântat în catedrala mitropolitană din Iași.