bundiță sf [At: LB / V: bon~ / Pl: ~țe / E: bundă + -iță] 1-2 (Șhp) Bundă (1) (mică) din piele de miel cu cusături Si: (reg) bundric (1-2), bunduță (1-2). 3 (Îc) ~ ța-vântului Plantă erbacee, cu flori violete-purpurii, care crește pe câmpuri, pe dealuri Si: (reg) scorgoi, solovărviță (Phlomispurgens).

bundiță s.f. 1 Cojocel scurt, fără mîneci, din piele de miel, brodat cu fire de lînă colorată, caracteristic zonelor de nord ale Romániei; bundă. 2 Compus: (bot.) bundița-vîntului = plantă erbacee cu florile violete-purpurii, care crește prin finețe, pe cîmpuri, pe dealuri (Phlomis purgens). • pl. -e. și bondiță s.f. /bundă + -iță.

BUNDIȚĂ, bundițe, s. f. 1. Diminutiv al lui bundă. 2. (Bot.; în compusul) Bundița vântului = plantă erbacee cu flori violete-purpurii, care crește prin fânețe, pe câmpuri, pe dealuri (Phlomis pungens). – Bundă + suf. -iță.

bundiță s. f., g.-d. art. bundiței; pl. bundițe

BUNDIȚĂ s. 1. cojocel, pieptăraș. (O ~ bordată cu dihor.) 2. (BOT.) bundița-vântulul (Phlomis pungens) = (reg.) scorogoi, solovârfiță.

PHLOMIS L., FLOMIS, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile mediteraneene și Asia, cca 65 specii, erbacee, rădăcini tuberifere, semiarbuști sau arbuști verzi sau gri-lînoși. Frunze nedivizate, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, neregulate, sesile, galbene, purpur sau albe (caliciul persistent, cilindric sau campanulat, cca 10 nervuri, pliat, cu 5 dinți, tub floral în interior deseori cu un cerc format din peri, buza superioară a corolei lată, uneori îngustă și falcată, bractee rigide, subulate, unele stamine cu un apendix la bază, antere așezate în perechi, stil cu 2 lobi în vîrf, un lob al stigmatului mai lung), așezate în verticile dense.