CLOCOȚEL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

LUMINOASĂ f. pop. Plantă erbacee perenă agățătoare, cu flori albe, acoperită cu peri moi. /<lat. luminosus

clocoțel s. m., pl. clocoței

CLEMATIS L., CURPEN, CLEMATIS, fam. Ranunculaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 400 specii, arbuști, plante erbacee sau semilemnoase, de obicei agățătoare, cca 10 m lungime. Frunze opuse, simple sau compuse, cu foliole lanceolate, cordiforme. înflorește vara-toamna. Flori hermafrodite, de mărimi, forme și culori diferite, rar dioice, solitare (stamine și cârpele numeroase, caliciul foarte decorativ prin culorile sale vii, simple, cu 4 sepale petaloide, uneori chiar 5-8), în cime sau panicule simple (în stea cu patru sau cinci brațe) sau duble. Fruct, achenă, cu stil lung, păros, în formă de coadă, persistent (Pl. 22, fig. 128, 129).

CLOCOȚEL s. (BOT.; Clematis integrifolia) (reg.) îndărătnică, luminoasă, mărgea, curpen-scurt, dosnică-vânătă.

LUMINOASĂ s. v. clocoțel, curpen.

LUMINOASĂ s. (BOT.; Clematis recta) (reg.) năprasnică.

clocoțel, clocoței, s.m. (reg.) 1. plantă ierboasă care crește prin pășuni și păduri; mărgea, rutișor. 2. plantă ierboasă care crește prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnică vânătă, îndărătnică, luminoasă, mărgea.