ȚÎNȚAR, †ȚINȚAR sm. 🐙 Insectă dipteră, de coloare cenușie sau verzuie, cu corpul subțire, cu picioarele și antenele lungi, ale cărei larve trăesc și se desvoltă în apele stătătoare; e foarte vioaie și scoate un bîzîit pițigăiat; cînd se pune pe piele, împunge întîiu cu sulițele și apoi suge cu trompa; de aceea e foarte supărătoare, nu numai pentru că produce mîncărime în locul înțepat, dar mai ales pentru că poate transmite boli molipsitoare de la un animal la altul; frigurile palustre se capătă numai prin înțepătura țînțarilor cari se găsesc cu miile prin locurile mlăștinoase (Culex pipiens) (🖼 5143): un țîntar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă (ISP.); 👉 ARMĂSAR1 [lat. vulg. zinzala; comp. it. zenzara, sp. z e n z a l o, etc.].

ȚÎNȚAR subst. 1. Țănțăr, Gh., mold. (R VI 86). 2. Țințar b. (17 A IV 128, V 143) – ca prenume: ar. Țințar Marcovici (din Iugoslavia).