șuteu [At: LEX. MARS. 210 / V: (reg) șâtău, ~tău sn / Pl: ~ei sm / E: mg sütö] 1 sm (Trs; înv) Brutar (1). 2 sn (Trs) Clădire anexată într-o gospodărie, care servește ca bucătărie sau în care se găsește cuptorul de copt pâine ori velnița. 3 sn (Ban; îf șâtău] Vas în care se pune la copt cânepa toarsă. 4 sn (Reg; îf șutău) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele.

ȘUTEU s. v. brutar.

șuteu s. v. BRUTAR.

ȘUTEU s.m. (Ban.) Brutar. Furnarius. Süteü. Pitar. Süto. LEX. MARS., 210. Etimologie: magh. sütő. Cf. magupeț.

șuteu, șutei, s.m. și șuteie, s.n. (reg.) 1. (s.m.; înv.) brutar. 2. (s.n.) anexă într-o gospodărie (care servește ca bucătărie, în care se găsește cuptorul de copt pâine sau velnița). 3. (s.n.; în forma: șâtău) vas în care se pune cânepa toarsă. 4. (s.n.; în forma: șutău) leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele.

șutéu, șutei, s.m. (reg.; înv.) 1. Brutar. 2. Cuptor. ■ (onom.) Șuteu, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. sütö „brutar; cuptor” (MDA).

șuteu, șutei, s.m. – (reg.; înv.) 1. Brutar. 2. Cuptor. ♦ (onom.) Șuteu, Suteu, nume de familie (66 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. sütö „brutar; cuptor” (MDA).