șurlui [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) sârui, su~, șirăli, șir~, ~răi, ~răli, ~rui, ~ruli / Pzi: ~esc, șurlui / E: mg súrol] 1 vt (Reg; c. i. vase, dușumele etc.) A curăța frecând cu nisip, cu o perie etc. 2 vt (Trs; fig; c. i. persoane) A mustra¹. 3 vt (Mol; Buc; îf șurui) A zgâria (cu unghiile sau cu un obiect ascuțit). 4 vi (Reg; îaf) A merge târând încălțămintea. 5 vt (Reg; c. i. roțile unui vehicul) A împiedica. 6 vt (Reg; c. i. un teren cultivat cu viță de vie) A prăși a doua oară. 7 vt (Reg; c. i. un teren cultivat cu pommb; îf șirăli) A prăși cu prășitoarea.

șúrluĭ și -ĭésc v. tr. (ung. surolno). Trans. Spăl, frec, șterg. V. șiroĭesc.

sârui v vz șurlui

șirăli v vz șurlui

șirlui v vz șurlui

șurăi² v vz șurlui

șurăli v vz șurlui

șurui³ v vz șurlui

șuruli v vz șurlui

șurlui, șurluiesc și șurlui, v. IV (reg.) 1. (despre vase, dușumele) a curăța frecând cu nisip, cu o perie etc. 2. (fig.; despre persoane) a mustra. 3. (în forma șurui) a zgâria (cu unghiile sau cu un obiect ascuțit. 4. (în forma șurui) a merge târând încălțămintea. 5. (despre roțile unui vehicul) a împiedica. 6. (despre un teren cultivat cu viță de vie) a prăși a doua oară. 7. (despre un teren cultivat cu porumb; în forma șirăli) a prăși cu prășitoarea.

șurluí, șurluiesc, (șuruli), v.t. (reg.) A freca, a curăța, a spăla: „Femeile șurulesc vasele cu leșie, pentru că de-acum să mănâncă din ele numai de post” (Bilțiu, 2009: 70). – Din magh. súrolni „a freca un vas (cu nisip fin) pentru a fi curățat” (Farcaș, 2009; MDA).

șurlui, șurluiesc, vb. tranz. – (reg.) A freca, a curăța, a spăla. – Din magh. súrolni „a freca un vas (cu nisip fin) pentru a fi curățat” (Farcaș, 2009; MDA).

șirlui, vb. tranz. – v. șurlui („a curăța”).

șirlui, șirluiesc, (șurlui), vb. tranz. – A spăla, a freca, a face curățenie (Papahagi 1925). – Din magh. súrol, germ. scheuern (Țurcanu).