știc¹ sn [At: LEXIC REG. 32 / V: (reg) st~ (Pl: ~uri), ~ici, ~ichi / Pl: ? / E: ns cf ștircă, ger Stickel „arac”] 1 (Mun; îf știchi) Băț. 2 (Mun; îe) A pune ~ichiul (pe cineva) A bate (pe cineva). 3 (Reg) Mustuitor. 4 (Reg; îf stici) Prăjină cu care se conduce barca. 5 (Reg; îf stic) Spetează la loitră.

stic¹ sn vz știc¹

stici sn vz știc¹

știchi sn vz știc¹

știc (-curi), s. n. – (Înv.) Baionetă. Germ. Stich, prin intermediul rus. štyk (Cihac, II, 393). – Pare dublet al lui stici, s. n. (prăjină).

știc, șticuri, s.n. (reg.) 1. băț. 2. băț bifurcat la un capăt cu care se zdrobesc strugurii pentru a obține mustul; mustuitor, ștircă. 3. (în forma: știci) prăjină cu care se conduce barca. 4. (în forma: stic) spetează la loitră.