șut⁸, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: șuți, ~e / E: nct] (Reg; d. mâncăruri) Picant.

șut⁹, ~ă a vz ciut

ȘUT adj. (ciut). 1. Șuta, Al., act.; – ard., 1726 (Paș). 2. Șutul, Fl. (17 B I 368, II 413; Cras). 3. Șutescu (Paș). 4. Șutii 1451 (Ț-Rom 228); -ă (17 B II 191; Paș). 5. Șutitul, N. (16 B V 199). 6. Șuteu (Ard) cf. magh. sütö „brutar” (etim. Pașca). 7. Șuteica (Paș). 8. Șutiul (Cat). 9. Cf. Șutaianul log. munt., 1631 (Sd VII 272), < Șutaia n. marital + -an.