înăvădi vt [At: PSALT. 312 / Pzi: ~desc / E: în- + năvădi] (Înv) 1 A mâna. 2 (C. i. firele de urzeală) A trece printre ițe și prin spată în ordinea cerută de modelul țesăturii.

înăvădésc, V. nevedesc.

nevedésc v. tr. (d. vechĭu năvedesc, aduc, d. vsl. nuvesti-navedon, „aduc, vîr”, compus ca și do-, po- și iz-vedesc. V. vodă). Sud. (rTP. 3, 9-12, 103 și GrS. 6, 60). Vîr urzeala printre ițe și spată cînd așez războĭu de țesut. – Și năvădesc și înăvădesc.