înzăvonire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: înzăvoni] (Reg) 1 Îmbrăcare cu zăvon Si: înzăvonit¹ (1). 2 (Pex) Călugărire.

însovoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / V: (înv) înzăv~ / Pzi: ~nesc / E: în- + sovon] (Îrg) A pune pe cap sovon.

înzăvoni vt [At: TEODORESCU, P. P. 300 / Pzi: ~nesc / E: în + zăvon] (Reg) 1 A îmbrăca cu zăvon. 2 (Pex) A călugări (2).

ÎNSOVONI, însovonesc, vb. IV. Tranz. A pune cuiva sovonul pe cap. [Var.: înzăvoni vb. IV] – Din în- + sovon.

ÎNZĂVONI vb. IV. v. însovoni.

înzăvonì v. a pune zăvonul (de mireasă sau de călugăriță).

însovonésc v. tr. (d. sovon). Îmbrac în sovon: femeĭ însovonite (acoperite cu văl, în Egipt. ChN. I, 194). Îmbrac în rasă, călugăresc. V. refl. Mă călugăresc. – Și înzov-, înzăv- și zovonesc. V. înhobotez.

înzăvonésc, V. însovonesc.

înzovonésc, V. însovonesc.

zovonésc, V. însovonesc.

ÎNSOVONI vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)

*ÎNSOVONI vb. (reg.) a îmbălța, a înhobota. (A ~ o mireasă.)

înzăvonire s.f. (reg., înv.) 1. acoperirea capului cu un voal. 2. călugărire. 3. acoperirea ferestrelor cu perdele; perdeluire.

înzăvoni vb. IV (reg., înv.) 1. a acoperi capul cu un zăvon (voal). 2. a obliga pe cineva să pună pe cap voalul negru de călugăriță; a călugări. 3. a împodobi ferestrele cu voal (cu perdele).