învrăjmășire sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) vrăjmășire / Pl: ~ri / E: învrăjmăși] 1 Nutrire a unor gânduri ostile față de cineva. 2 Manifestare a dușmăniei față de cineva. 3 Dorire a răului cuiva. 4 Provocare a unui rău cuiva, prin prezentarea ostilă în fața altora. 5 Învrăjbire (3).

învrăjmăși [At: PRAV. MUNT, ap. CADE / Pzi: ~șesc / E: în- + vrăjmaș] 1 vt (Înv) A avea gânduri ostile față de cineva. 2 vt A se arăta dușman față de cineva. 3 vt A dori răul cuiva. 4-5 vtr A (se) învrăjbi (1-2). 6 vt (Nob) A face cuiva rău, prezentându-l în mod ostil în fața altora.

A ÎNVRĂJMĂȘI ~esc tranz. A face să se învrăjmășească. /în + vrajmaș

A SE ÎNVRĂJMĂȘI mă ~esc intranz. înv. 1) A SE VRĂJMĂȘI. 2) A fi cuprins de vrăjmășie; a deveni rău; a se înrăi. /în + vrăjmaș

învrăjmăși (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășesc, imperf. 3 sg. învrăjmășea; conj. prez. 3 să învrăjmășească

învrăjmăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjmășesc, imperf. 3 sg. învrăjmășea; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjmășească

învrăjmășire s.f. (pop.) dușmănire, învrăjbire, animozitate, vrajbă.