înhobotare sf [At: MARIAN, NU. 524 / Pl: ~tări / E: înhobota] (Îrg) 1 Împodobire a capului miresei cu hobotul Si: înhobotat¹ (1), (înv) îmbălțare. 2 Parte din ceremonia nunții care constă în învelirea miresei cu hobotul Si: înhobotat¹ (2). 3 (Fig) Acoperire. 4 (Pex) Captivare.

înhobotare f. învelirea miresei cu hobotul sau broboada de cununie.

înhobota vt [At: SEVASTOS, N. 225 / Pzi: ~tez / E: în- + hobot] (Îrg) 1 A împodobi mireasa după cununie cu hobotul. 2 (Fig) A acoperi. 3 (Pex) A captiva.

ÎNHOBOTA, înhobotez, vb. I. Tranz. (Regional) A pune hobotul sau zăvonul pe capul miresei la cununie. La urmă, după ce nuna mai face miresei cu peteala, o și înhobotează cu ea. SEVASTOS, N. 225.

ÎNHOBOTA, înhobotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pune hobotul pe capul miresei, la cununie. – Din în- + hobot.

înhobotéz v. tr. Nord. Acoper cu hóbotu. V. însovonesc.

ÎNHOBOTA vb. v. însovoni.

înhobota vb. v. ÎNSOVONI.

înhobotare s.f. (reg.) învelirea miresei cu hobotul sau broboada de cununie; îmbălțare.

înhobota vb. I (reg.) 1. a îmbrobodi, a învălui mireasa, după cununie, cu hobotul; a îmbălța. 2. a atrage, a captiva.