2 definiții pentru înfurcire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
înfurcire sf [At: DA ms / V: ~rcare / Pl: ~ri / E: înfurci] (Îrg) 1 (Îf înfurcare) Luare a fânului sau a altui nutreț în furcă Si: (Îrg) înfurcit1 (1). 2 Desfacere a unui obiect astfel încât să aibă două sau trei brațe Si: (îrg) înfurcit1 (2). 3 (Rar) Bifurcare de drumuri Si: (îrg) înfurcit1 (3). 4 (Fig) Ceartă. 5 (Fig) Încăierare.
înfurcare sf vz înfurcire
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: înfurcire
înfurcire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) Infinitiv lung „a înfurci”. | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
înfurcare infinitiv lung
| infinitiv lung (IL113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)