îndestulat, ~ă a [At: MINEIUL (1776) 165² / V: ~lit / Pl: ~ați, ~e / E: îndestula] 1 Căruia i s-a dat din belșug tot ce este necesar Si: satisfăcut. 2 (Înv; îe) A fi ~ A fi în stare de ceva. 3 Ajuns la saturație. 4 (Înv) Mulțumit.

ÎNDESTULAT, -Ă, îndestulați, -te, adj. Care este înzestrat cu cele necesare, căruia i s-au satisfăcut nevoile, care are ce-i trebuie; satisfăcut (pe deplin). Se simțea îndestulat și mulțumit. VORNIC, P. 65. Părinții și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată. CREANGĂ, A. 33. Toamna cea bogată De toate îndestulată. ȘEZ. III 244. ◊ (Poetic) De visurile voastre, nădejdi amăgitoare, Acum peste măsură mă văd îndestulat. ALEXANDRESCU, P. 29. ◊ (Substantivat) De aceea au trecut oamenii prin război, ca acum dreptul la îndestulare să-l aibă îndestulații din totdeauna? PAS, Z. IV 210.

îndestulat a. care are de ajuns, care e cu îndestulare: casa ne era îndestulată CR.

îndestulát, -ă adj. Care are destul: casa era îndestulată cu tot ce trebuĭe peste ĭarnă. – În Serbia dest-.

îndestulit, ~ă a vz îndestulat

ÎNDESTULAT adj. 1. v. bogat. 2. abundent, bogat, copios, îmbelșugat, (fig.) princiar. (Un prânz ~.)

ÎNDESTULAT adj. 1. abundent, bogat, bun, îmbelșugat, mare, mănos, (înv. și reg.) belșugos, spornic, (înv.) sățios. (O recoltă ~.) 2. abundent, bogat, copios, îmbelșugat, (fig.) princiar. (Un prînz ~.)