ÎNDESOARE s. v. aplecat, helioză, indigestie, insolație.

îndesoare s. v. APLECAT. INDIGESTIE. INSOLAȚIE.

îndesoáre, îndesori, (îndesorire), s.f. (reg.; med.) 1. Constipație. 2. Diaree: „Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare” (Bârlea, 1924, II: 382). ■ „Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi” (Țiplea, 1906). – Din îndesa + suf. -oare.

îndesoare, îndesori, (îndesorire), s.f. – (reg.; med.) Constipație, dar și diaree (Bârlea, 1924). „Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi” (Țiplea, 1906). „Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare” (Bârlea, 1924, II: 382). – Din îndesa (< lat. in-de(n)sare) + suf. -oare.

îndesoare, îndesori, (îndesorire), s.f. – (med.) Constipație, dar și diaree (Bârlea 1924). „Boală căpătată prin necumpăt în mâncare, în urma căreia te scârbești și te îngrețoșezi” (Țiplea 1906). „Dacă cutăruia i-i rău și are scaun prea des, sau, cum se zice, îi mere pântecele prea tare, atunci trebuie să-i descântăm de îndesoare” (Bârlea 1924 II: 382). – Din îndesa (< lat. in-de(n)sare) + -oare.