încrosna [At: GORJAN, H. 114/29 / V: ~ojna, ~nia, ~oșna, ~ozna, (cscj) ~ozni / Pzi: ~nez / E: în- + crosnă] (Reg) 1-2 vtr A (se) încărca cu o povară. 3 vr A se înfofoli. 4 vr (Fig) A se deghiza.

ÎNCROSNA, încrosnez, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la o greutate, la o povară) A încărca pe spinare. Acei tîlhari funcționari... îi încrosnau cu maldăre de fîn. I. IONESCU, M. 253. ◊ Refl. Să mă încrosnez cu lemnele și să le aduc în tîrg. GORJAN, H. I 114. – Prez. ind. pers. 3 și: încrosnă (PANN, P. V. III 156).

ÎNCROSNA, încrosnez, vb. I. Tranz. și refl. (Înv.) A(-și) încărca o greutate pe spinare. – Din în- + crosnă.

încrosnà v. a lua în spinare: se în crosnează cu cărnurile afumate ISP. [V. crosnă].

încrosnéz și (Mold. Trans.) -șnéz v. tr. (d. croșnă). Fam. Încarc, torn în spinare orĭ în buzunare. Încotoșmănez, încarc cu prea multe haĭne. – La Ctcu crosnéz.

ÎNCROSNA vb. v. încotoșmăna, înfofoli.

încrosna vb. v. ÎNCOTOȘMĂNA. ÎNFOFOLI.

încrosna, încrosnez, vb. I (pop.) 1. a pune cuiva în spate o crosnă (o sarcină, o greutate, o povară). 2. (refl.) a lua în spate o crosnă (o sarcină, o greutate, o povară). 3. (fig.; refl.) a se îmbrăca cu multe straie; a se înfofoli, a se înhăimura, a se încotoșma, a se încotoșmăni, a se îmboldori.