încenușare sf [At: MDA ms / Pl: ~șări / E: încenușa] 1 Transformare în cenușă. 2 Acoperire cu cenușă. 3 Transformare în cenușiu.

încenușa vtr [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG / V: (cscj) ~și / Pzi: ~șez / E: în- + cenușă] 1-2 A (se) tranforma în cenușă, prin ardere. 3-4 A (se) acoperi cu cenușă. 5-6 A (se) face cenușiu.

încenuși v vz încenușa

ÎNCENUȘA, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. (Fig.) Inima, de oftat Arzînd, s-au încenușat. CONACHI, P. 172. 2. A deveni cenușiu, a căpăta culoarea cenușie. Se încenușează din ce în ce noaptea și se alburesc luminișurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 310. ♦ (Despre zile) Mohorît. Văzduh fără strălucire, boltă de nouri joasă și zi încenușată. SADOVEANU, A. L. 158. – Variantă: încenuși (REBREANU, N. 99) vb. IV.

ÎNCENUȘI vb. IV v. încenușa.

ÎNCENUȘA, încenușez, vb. I. Refl. (Rar) 1. A se preface în cenușă. 2. A deveni cenușiu. ♦ (Despre lumina zilei) A se mohorî, a-și pierde strălucirea. [Var.: încenuși vb. IV] – Din în- + cenușă.

ÎNCENUȘI vb. IV. v. încenușa.

încenușéz v. tr. Umplu de cenușă saŭ acoper cu cenușă.