ÎNCELUI vb. (Ban., Trans. SV) A înșela, a amăgi. Nădeajdea aceștii lumi înceluiaște pre om și pre urmă-l umple de frică. PP, 35^r. Decipio. Incsaluesk. Csalok. LEX. MARS., 198. Nici nu poate minți si nici încelui. CAT., 6; cf. PSALT. SEC. XVII, apud TEW; PP, 3^r, 38^r, 85^v. Etimologie: pref. în- + celui. Vezi și celșag, celui, celuitor, celuitură, înceluitor. Cf. c e l u i, o p ă c i, p o t i c ă l i.