5 definiții pentru îmă

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMĂ s.f. (Mold.) Mamă. A: Îma (MUNT. m u m a) de-ș[i] va da feciorul sau fata la giudeț. PRAV. Anna, îma Preacistei. VARLAAM. Melhisedec au avut tată șî înmă. CRON. 1689, 29r; cf. DVS, 17r; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; NCCD (gl.). // C: Melhisedec au avut tată și înmă. CRON, ante 1730, 18v. Variante: înmă (CRON. 1689, 29r; CRON. ante 1730, 18v). Etimologie: cf. alb. ema.

mámă f., pl. e (lat. mamma, mamă, țîță; fr. maman, mamă; sp. mamá, mamă, pg. mamái, țîță; ngr. máma, mamă; vsl. sîrb. rus. máma, ung. mama). Femeĭe (saŭ femelă) care a născut, care are copiĭ (saŭ puĭ). Fig. Epitet respectos adresat uneĭ femeĭ din popor maĭ bătrîne de cele maĭ tinere: mama Ileana. Termin de gingășie adresat de o mamă saŭ de altă femeĭe unuĭ copil (cela ce e un non-sens): astîmpără-te mamă! Aceĭa care îngrijește ca o mamă: regina Elisabeta a Româniiĭ era o mamă a săracilor. Țara, locu de unde a început un lucru: Grecia e mama artelor. Cauză, izvor: lenea e mama sărăciiĭ. Mama noastră comună, pămîntu. Mama credincĭoșilor, biserica. Patria mamă, țara care a fundat o colonie. Limbă mamă, limba din care s’a dezvoltat altele. Regină mamă, regină care nu maĭ este pe tron și al căreĭ fiŭ domnește în locu regeluĭ mort orĭ care a abdicat. Mama păduriĭ, femeĭe foarte urîtă din poveștĭ. Mama ploiĭ, caloĭan (Gorj). – În Mold. (sec. 17) și îmă, îmmă și înmă, neobișnuit la vocativ (din mă[sa] cu î sprijinitor ca în îmĭ). În Munt. Olt. (și azĭ) mumă, neobișnuit la vocativ (din mămînĭ, mumînĭ, lat. pop. la ac. mammanem). Prov. Pentru uniĭ mumă, și pentru alțiĭ cĭumă, se zice cînd țiĭ parte unora în dauna altora.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmă, s.f.(reg., înv.) Maică, mamă.

Intrare: îmă
îmă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)