4 definiții pentru împăceluire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
împăceluire sf [At: CANTEMIR, IST. 353 / V: (înv) păceluire / Pl: ~ri / E: împăcelui] (Înv) 1-3 Împăcare (1, 5-6).
împăcelui vtrr [At: DDRF / V: păcelui / Pzi: ~iesc / E: ctm împăcălui + pace] (Îrg) 1-2 A împăciui (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
împăcelui, împăceluiesc, vb. IV (reg., înv.) a împăca, a pacifica; (refl.) a se împăca, a se împăcălui.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: împăceluire
împăceluire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)