împerciuna vt [At: TDRG / Pzi: ~nez / E: în- + perciune] (Mol) A îndoi cu ciocanul vârful cuiului care a ieșit de cealaltă parte a lemnului și a-l bate apoi lățindu-l, ca să nu mai poată fi scos.

împercĭunéz, V. percĭunez.

percĭunéz v. tr. (turc. perčin, acțiunea de a percĭuna). Est. Îndoĭ (ca să nu maĭ ĭasă) capătu unuĭ piron care a străpuns lemnu. – Și împ-.

împerciuna, împerciunez, vb. I (reg.) a îndoi cu ciocanul vârful cuiului, ieșit de cealaltă parte a lemnului, și a lăți prin batere acest vârf, pentru ca să nu se mai scoată cuiul.