4 definiții pentru împerciunare

Explicative DEX

împerciuna vt [At: TDRG / Pzi: ~nez / E: în- + perciune] (Mol) A îndoi cu ciocanul vârful cuiului care a ieșit de cealaltă parte a lemnului și a-l bate apoi lățindu-l, ca să nu mai poată fi scos.

împercĭunéz, V. percĭunez.

percĭunéz v. tr. (turc. perčin, acțiunea de a percĭuna). Est. Îndoĭ (ca să nu maĭ ĭasă) capătu unuĭ piron care a străpuns lemnu. – Și împ-.

Arhaisme și regionalisme

împerciuna, împerciunez, vb. I (reg.) a îndoi cu ciocanul vârful cuiului, ieșit de cealaltă parte a lemnului, și a lăți prin batere acest vârf, pentru ca să nu se mai scoată cuiul.

Intrare: împerciunare
împerciunare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împerciunare
  • ‑mperciunare
  • împerciunarea
  • ‑mperciunarea
plural
  • împerciunări
  • ‑mperciunări
  • împerciunările
  • ‑mperciunările
genitiv-dativ singular
  • împerciunări
  • ‑mperciunări
  • împerciunării
  • ‑mperciunării
plural
  • împerciunări
  • ‑mperciunări
  • împerciunărilor
  • ‑mperciunărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)