îmbărburat¹ sn [At: DA ms / S și: (îrg) înb~ / Pl: ~uri / E: îmbărbura] 1-2 (Reg; în superstiții) Îmbărburare (1-2).

îmbărburat², ~ă a [At: DA ms / S și: (îrg) înb~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbărbura] (Reg; în superstiții) Care este închinat la bărbie, frunte, obraji, cu zeama fructelor de călin sau cu miere, în ziua Sfintei Barbara, ca să nu se îmbolnăvească de vărsat.

îmbărbura vtr [At: HEM 2517 / S și: (îrg) înb~ / Pzi: ~rez / E: în- + bărbura] (Reg; în superstiții) 1-2 A (se) însemna cu semnul sfintei cruci la bărbie, frunte, obraji, cu zeama fructelor de călin (sau cu miere), în ziua Sf. Barbara (4 decembrie), ca să nu se îmbolnăvească de vărsat.

îmbărburà v. a unge la sfânta Barbura pe copii (în frunte, în cei doi obraii și la buric) cu căline (numite si barbure) amestecate cu miere, ca să fie feriți de vărsat. V. Barbura.

îmbărburéz v. tr. Vest. Ung la sfînta Varvára (numită și Bárbura [Bárbara]) copiiĭ cu zeamă de căline ș. a. pe barbă, frunte și obrajĭ ca să fie ferițĭ de vărsat, după credința poporuluĭ (4 Dec.).

îmbărbura, îmbărburez, vb. I (reg.) a unge (în ziua de 4 dec. a Sfintei Varvara) pe copii cu căline (barbure) amestecate cu miere pe frunte, pe obraji și la buric, ca să fie feriți de vărsat.