îmblăciu sn [At: URECHE, ap. LET. I, 185/31 / S și: (îrg) înb~ / A și: ~ăciu / V: (reg) ~cei smp, ~iri smp, ~ătiu, mlă~, umblăcii snp, umb~ / Pl: ~ie, (îrg) ~ii / E: îmblăcit + -iu] (Reg) 1 Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă, la capătul căreia este legat un băț gros și mobil, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele Si: (reg) îmblăciug, (reg; rar) îmblău. 2 (Prc) Prăjină de la îmblăciu (1). 3 (Pan; îf îmblăcei) Briceag rudimentar cu lama atârnând ca îmblăciul (2).

mlăciu¹ sn vz îmblăciu

îmblăcíŭ n., pl. ie (vsl. mlatŭ, maĭ de bătut, d. mlatiti, a îmblăti. P. epenteză, cp. cu dambla, jimblă, imbrohor). O unealtă de bătut fasolea, grîu ș. a. (Se compune dintr’o coadă numită odîrjă și dintr’un băț maĭ scurt numit hadarag, cu care se izbește, și amîndoŭă-s legate pin doŭă curele numite oglăvĭ). – Și umblăcíŭ, mlăcíŭ, mlăcĭúgă, blăcíe, îmblăcíe și moloteț.