zicător, ~oare [At: CORESI, L. 87/6 / Pl: ~i, (reg) ~oare / E: zice + -tor] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană) care spune ceva la un moment dat. 3 a (Îrg; pex) Elocvent (3). 4 a (Îrg; pex) Vorbăreț. 5 sf (Îrg) Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare cu maxima, prin care se exprimă în mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc. Si: pildă, proverb, vorbă bătrână, (rar) parimie, (îvp) zicere (12), zicală (3), zis (12), (îrg) poveste, zicătură (2). 6 sm (Îrg) Persoană care cântă vocal, dar și cu acompaniament instrumental Si: lăutar, (reg) zicar, zicaș, zicălaș, zicălău. 7 sf (Reg) Bucată muzicală Si: zicătură (3). 8 (Reg; pex) Instrument muzical Si: zicătură (4).

zicător, -oare sf, s.m., adj. 1 s.f. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care se exprimă, în mod metaforic, o constatare de ordin general, filosofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; proverb, zicătură, zicală. Iată ce glăsuieșțe o zicătoare: decît să iasă nume rău, mai bine ochii din cap (ISP.). ♦ Specie folclorică cuprinzînd astfel de fraze. 2 s.f. (înv., reg.) Cîntec popular. ♦ (reg.) Instrument muzical. 3 s.m. (înv., reg.) Lăutar. 4 adj., s.m., s.f. (înv., reg.) (Persoană) care spune ceva la un moment dat, care vorbește. ♦ Ext. (adj.) Elocvent, vorbăreț.pl. -ori. /zice + -tor.

ZICĂTOR, zicători, s. m. Zicălaș. (din zice)