zdrențar a [At: TDRG / V: (reg) ~emțar, ~rămțar, ~rămțer, ~răn~, zdrănțer, strămțar, strănțar, strențar, strențer, strânțar, trențar / S și: sd~ / Pl: ~i și (3) ~e / E: zdreanță + -ar] 1-2 smf, a (Reg; d. oameni) Zdrențăros (2-3). 3 sm (Trs) Persoană care adună zdrențe (1-2). 4 sm (Pex) Telal. 5 sn (Reg) Covor țesut în casă din zdrențe (1).

zdrențar s.m. Persoană care adună zdrențe. ♦ Ext. Telal. • pl. -i. /zdreanță + -ar.

zdrențár m. Rar. Strîngător de zdrențe.

strămțar sm vz zdrențar

strănțar sm vz zdrențar

strânțar sm vz zdrențar

strențar sm vz zdrențar

strențer sm vz zdrențar

trențar sm vz zdrențar

zdrămțar sm vz zdrențar

zdrămțer sm vz zdrențar

zdrănțar sm vz zdrențar

zdrănțer sm vz zdrențar

zdremțar sn vz zdrențar

ZDRENȚAR, zdrențari, s. m. Persoană zdrențăroasă; cerșetor. (zdreanță + suf. -ar)

zdrențar, zdrențari s. m. (intl.) hoț specializat în furtul rufelor puse la uscat.