zburătăit, ~ă a [At: GANE, ap. CADE / Pl: ~iți, ~e / E: zburătăi] (Reg; d. oameni și d. facultățile lor intelectuale) Superficial.

ZBURĂTĂI vb. IV v. zburătui.

zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc.

ZBURĂTĂI, zburătăiesc, vb. IV. (Var.) Zburătăci. (din zbura)