vârșog [At: DAMÉ, T. 124/ V: ~rsoc / Pl: ~ogi sm, ~oage sn / E: vârșă¹ + -og] 1 smn (Reg) Vârșă¹ (1) mare. 2 av (Îe) A umbla ~ A nu sta locului. 3 sn (Reg) Partea de la gura vârșei¹ (1) întoarsă înăuntru în formă de pâlnie Si: (reg) pocriș¹. 4 s (Reg) Plasă de pescuit.

vârșog n. partea dela gura vârșiei ce-i întoarsă înăuntru.

vârsoc s vz vârșog

vîrșog s.n. Gura vîrșei. • pl. -oage, m. -gi. și vîrșoc s.n. /vîrșă + -og.

vîrșóg n., pl. oage (vsl. *vrŭšŭkŭ). Gura vîrșiiĭ (ca o pîlnie).

vârșog, vârșoage, s.n. (înv.) gura vârșei întoarsă înăuntru.