opțiuni
  • info

9 definiții pentru vântui

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTUI, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul este „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

vântui [At: VALIAN, V. / Pzi: 3 ~ește / E: vânt + -ui] 1 viim A fi vânt puternic (cu furtună). 2 viu (D. vânt) A sufla cu putere. 3 vtf (Mtp; Mol; Buc; subiectul este „vîntul rău”; c. i. ființe, mai ales oameni) A face să se îmbolnăvească, să devină infirm. 4 vtf (Mtp; Mol; Buc; subiectul este „vîntul rău”; c. i. ființe, mai ales oameni; spc) A face să devină nebun. 5 vr (Reg; d. piatră) A se fisura cu ușurință în urma expunerii la vânt.

VÂNTUI, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.

A VÂNTUI pers. 3 ~iește intranz. pop. (despre vânt) A sufla cu putere. /vânt + suf. ~ui

vîntui vb. IV. 1 intr. unipers. (despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. 2 tr. (în superstiții; cu sub. „vîntul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. • prez.ind. pers. 3 -iește. /vînt+ -ui.

VÎNTUI, pers. 3 vîntuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Popular, despre vînt) A sufla cu putere, vijelios. (Impersonal) Cînd pornesc furtunile, se zice că vîntuiește. PAMFILE, VĂZD. 46. ◊ Fig. Pară de răzvrătire a prins să vîntuiască. POPA, B. 191. 2. Tranz. (în superstiții, subiectul fiind «vîntul rău») A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. Aceste vînturi bat numai anumite locuri, și dacă se întîmplă că prin acele părți dau peste oameni, îi vîntuiesc, adică îi înnebunesc, îi muțesc, le iau vreo mînă sau vreun picior. PAMFILE, VĂZD. 44. ◊ Refl. Omul peste care dau vînturile rele se vîntuiește. ȘEZ. V 142.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vântui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiește, imperf. 3 sg. vântuia; conj. prez. 3 sg. să vântuiască

vântui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiește, imperf. 3 sg. vântuia; conj. prez. 3 să vântuiască

vântui vb., ind. prez. 3 sg. vântuiește, imperf. 3 sg. vântuia; conj. prez. 3 sg. și pl. vântuiască

Intrare: vântui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vântui
  • vântuire
  • vântuit
  • vântuitu‑
  • vântuind
  • vântuindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • vântuiește
 (să)
  • vântuiască
  • vântuia
  • vântui
  • vântuise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele) — — — — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vântuiverb

  • 1. intranzitiv (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cînd pornesc furtunile, se zice că vîntuiește. PAMFILE, VĂZD. 46. DLRLC
    • format_quote figurat Pară de răzvrătire a prins să vîntuiască. POPA, B. 191. DLRLC
  • 2. tranzitiv (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aceste vînturi bat numai anumite locuri, și dacă se întîmplă că prin acele părți dau peste oameni, îi vîntuiesc, adică îi înnebunesc, îi muțesc, le iau vreo mînă sau vreun picior. PAMFILE, VĂZD. 44. DLRLC
    • format_quote reflexiv Omul peste care dau vînturile rele se vîntuiește. ȘEZ. V 142. DLRLC
etimologie:
  • Vânt + sufix -ui. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.