7 definiții pentru vornicire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VORNICI, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.
vornici [At: HASDEU, I. V. 252 / Pzi: ~icesc / E: vornic] 1-15 vi (Înv) A îndeplini funcția de vornic (1-2, 4, 6-10, 12-18). 16 vi (Buc) A exercita funcția de primar2 (al unui sat). 17 vt (Pop) A anunța la nuntă darurile primite de miri și a rosti orația în care se menționează numele dăruitorilor. 18 vi (Trs; construit cu dativul pronumelui personal) A rosti orația de nuntă Si: (pop) a colăcări (1). 19 vi (Trs) A cânta sau a recita colinde în ziua de Crăciun, în cinstea cuiva. 20 vt (Reg) A recita colindul colacului, în ziua de Crăciun.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vornici vb. IV. 1 intr. (ist.) A îndeplini funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Țerei de Jos, în care vornicise Zbierea (HASD.). 2 tr. (pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. • prez.ind. -esc. /vornic + -i.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VORNICI, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
VORNICI, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, V. 252. 2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A VORNICI ~esc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vornici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicesc, imperf. 3 sg. vornicea; conj. prez. 3 sg. și pl. vornicească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vornici, vornicescverb
-
- Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, V. 252. DLRLC
-
- 2. A anunța la nuntă darurile primite de miri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Vornicește darurile. DLRLC
-
etimologie:
- vornic DEX '09 DEX '98 NODEX