VOLUNTAR, -Ă, voluntari, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. (Despre oameni și manifestările lor). 1. Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; (despre acțiuni) care se face de bunăvoie, fără constrângere. ◊ Act voluntar = acțiune săvârșită de cineva în mod conștient, voit. 2. Care exprimă voință. 3. Care își impune voința; autoritar. II. S. m. Persoană care cere să fie chemată sub arme fără a avea această obligație; p. ext. persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă să execute o misiune de luptă. ♦ Persoană care se oferă să facă un. serviciu de bunăvoie și dezinteresat. [Var.: (II) (înv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

voluntar, ~ă [At: HELIADE, O. I, 23 / V: (înv) ~lon~, ~lontariu, ~ntariu / Pl: ~i, ~e / E: lat voluntarius, -a, fr volontaire, it volontario] 1 a (D. acțiuni, stări) Care se face fără constrângere. 2 a Care rezultă dintr-o decizie liber aleasă. 3 Care rezultă dintr-un act deliberat de voință (1) (nu din automatisme, reflexe, impulsuri). 4 a (Atm; îs) Mușchi ~ sau musculatură ~ă Mușchi care se contractă sub influența voinței (1). 5 a (D. oameni) Care are voință (4) (fermă) Si: (rar) voluntarist (1). 6 a (D. oameni) Care își impune propria voință (4) Si: autoritar (2), încăpățânat, (rar) voluntarist (12) 7 a Care denotă voință (1). 8 a (D. oameni) Care acționează din proprie inițiativă. 9 sm Persoană care se înrolează din proprie inițiativă în armată pentru a face serviciul militar (înainte de a împlini vârsta cerută)). 10 sm Militar care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. 11 sm (Pex) Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă Si: volintir (1). 12-13 smf, a (Persoană) care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu.

voluntar, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care acționează de bunăvoie, din proprie inițiativă, nesilit de nimeni, în mod conștient; care se oferă de bunăvoie să facă un serviciu, un lucru. Îl înecau sudori reci cînd se întîmpla să-i intre în birou cîte-un corespondent voluntar (PER.). 2 (despre acțiuni, stări etc. ale oamenilor) Care se face, se acceptă de bunăvoie, fără constrîngere, care rezultă dintr-o decizie liber aleasă și neimpusă. Fă-ți întîi orele de muncă voluntară și pe urmă ține-te de fuste (H. LOV.). ◊ (adv.) Fără să fie împins de societate se retrage voluntar într-o viață modestă (RALEA). 3 Care este făcut în mod conștient, voit; liber consimțit. Ea închise și deschise ochii în mod voluntar (PRED.). ◊ (adv.) Părea a juca..., cu acea perversă atracție a tinereții voluntar deghizate, un rol capricios de bunică (PAPAD.). ◊ Act voluntar = acțiune săvîrșită de cineva în mod conștient, voit. Nici un curial nu putea, printr-un act personal și voluntar, a ieși din condițiunea sa (BARO.). 4 (despre oameni) Care are voință (fermă); care își impune propria voință; autoritar; încăpățînat, îndărătnic. Cea mai mare avea 19 ani, era neagră, ochioasă, voluntară (E. BAR.). ♦ Care exprimă, denotă voință, fermitate. Are o fire foarte voluntară (REBR.). II s.m., s.f. 1 Persoană care se înrolează, din proprie dorință, în armată pentru a face serviciul militar (înainte sau după limita de vîrstă cerută); (înv.) volontir. ♦ Ext. Persoană care ia parte la o campanie militară din proprie inițiativă sau care se oferă de bunăvoie să execute o misiune de luptă. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri..., conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre, la război (CAR.). 2 Persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat. Voluntarii au mers la un centru de plasament pentru a le duce copiilor cadouri de Crăciun. • pl. -i, -e. și (înv.) voluntariu, – ie, volontar, -ă adj., s.m. /<lat. voluntarius, -a, -um, fr. volontaire, it. volontario.

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. voluntară, pl. voluntare

voluntar adj. m., s. m., pl. voluntari; adj. f., s. f. voluntară, pl. voluntare