volba vi [At: RESMERIȚĂ, D. / Pzi: volb / E: ns cf învolba] (Trs; d. ape) A crește și a se revărsa cu valuri mari Si: (reg) a învolba.

holbà v. Mold. a căsca tare ochii (din mirare, frică sau prostie). [Formă dialectală din volba (cf. volbură) = lat. VOLVERE, a rostogoli].

volbà v. Tr. a se rostogoli: Crișule, Mureșule, nu volba, nu tulbura! POP. [Lat. VOLVERE: v. holbà).

+holba² (a se ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mă holbez, 3 se holbează; conj. prez. 1 sg. să mă holbez, 3 să se holbeze; imper. 2 sg. afirm. holbează-te; ger. holbându-mă

volba (-b, at), vb. – A veni mare, a se arunca în rîu. Megl. volb(ari). Lat. volvĕre (REW 9433). – Der. volbură, s. f. (vînt puternic, vîrtej; înv., furtună; rochița-rîndunicii, Convolvulus arvensis), poate direct din lat. volvŭla (Pușcariu 1946; Candrea-Dens., 785; REW 9447); volbura, vb. (a se învîrteji); volburos, adj. (ca volbura, învîrtejit).

volba, pers. 3 sg. volbează, vb. I refl. (înv. și reg.) a se rostogoli.