vlădicie sf [At: PSALT. 213 / Pl: ~ii / E: vlădică + -ie] 1 (Înv) Guvernare (1). 2 (Înv) Autoritate (politică, administrativă etc.). 3 (Bis; înv) Putere (a divinității). 4 (Îvr; urmat de un aps) Termen de reverență pentru o persoană de rang înalt. 5 (Îvp) Demnitatea de cleric (1). 6 (Îvp) Demnitatea de arhiereu (1). 7 (Îvp; spc) Funcția de episcop¹ (1) Si: episcopie (1). 8 (Îvp; spc) Funcția de mitropolit Si: mitropolie. 9 (Îvp) Perioadă de timp cât păstorește un preot sau un arhiereu (1). 10 (Îvp) Organizație bisericească ortodoxă autocefală, condusă de un prelat. 11 (Îvp; spc) Episcopie (3). 12 (Îvp) Mitropolie. 13-15 (Îvp) Sediul vlădiciei (10-12).

vlădicie s.f. 1 (bis.; înv., pop.) Demnitatea, funcția de vlădică. Popă mare te făcui, Că ți-am dat protopopie, Te-am-nălțat la vlădicie (POP.). ♦ Timpul cît păstorește un vlădică. 2 (bis.; înv., pop.) Organizație bisericească ortodoxă (sau eterodoxă) autocefală, condusă de un vlădică; episcopie; mitropolie. Nu-i fără rost ce face vlădicia, interveni părintele din Cozla, numai cît să mai fi amînat urcarea taxelor (AGÂR.). ♦ Sediul acestei organizații. 3 (înv.) Cîrmuire; stăpînire; putere, autoritate. Împărăția ta împărăție în toate veacurele, Vlădicia ta în toate neamure și neamure (COR.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /vlădică + -ie.

vlădicíe f. (d. vladică). Fam. Funcțiunea, demnitatea de vlădică.

VLĂDICIE s. v. cârmuire, conducere, dieceză, diriguire, domnie, eparhie, episcopat, episcopie, guvernare, stăpânire.

vlădicie s. v. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIECEZĂ. DIRIGUIRE. DOMNIE. EPARHIE. EPISCOPAT. EPISCOPIE. GUVERNARE. STĂPÎNIRE.