vizigot, ~ă [At: CĂPĂȚINEANU, M. R. 193/7 / Pl: ~oți, ~e / E: lat Visigothi, fr Visigoths, Wisigoths] 1 smp Populație migratoare aparținând triburilor germanice ale goților de vest, atestată în sec. IV în Moesia Inferior, de unde s-a îndreptat către apus, cucerind Roma și cea mai mare parte a Spaniei, fiind înfrântă de către arabi în sec. VIII. 2 sm Persoană care făcea parte din populația formată din vizigoți (1). 3 a Care aparține vizigoților (1) Si: (îvr) vizigoticesc (1). 4 a Care se referă la vizigoți (1) Si: (îvr) vizigoticesc (2).

vizigot, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (la pl.) Populație migratoare, de neam germanic, ramură a goților de vest, care în sec. 3-4 d.Hr. s-au stabilit în regiunile de la sud și est de Carpați, de unde s-au îndreptat spre apus, jefuind Roma și ocupînd cea mai mare parte a Spaniei, și o parte din Gallia; (și la sg.) persoană care aparținea acestei populații. 2 adj. Care aparține vizigoților, care se referă la vizigoți. • pl. -ți, -te. /<lat. Visigothi, fr. Visigoths, Wisigoths.

Vizigoți m. pl. popoare barbare, împinse de Huni spre Dunăre, cantonate în Tracia de Teodosiu; invadară Italia și jefuiră Roma sub conducerea lui Alaric (410), pătrunseră în Galia și în Spania (412). Ei se menținură în Spania până la 711, când regatul lor fu distrus de Mauri.

vizigot adj. m., s. m., pl. vizigoți; adj. f., s. f. vizigotă, pl. vizigote

vizigot adj. m., s. m., pl. vizigoți; adj. f., s. f. vizigotă, pl. vizigote

vizigot s. m., adj. m., pl. vizigoți; f. sg. vizigotă, pl. vizigote