VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel-logofăt. – Din sl. veliĭ.

vel-¹ [At: (a. 1620) GCR I, 62/13 / E: slv вел(ий)] (Înv) Element de compunere care însemnează „mare¹” și care, precedând denumiri de dregători, indica treapta cea mai înaltă a dregătoriei respective.

vel- Elem. de compunere „mare”, care precedă un titlu sau un rang boieresc din trecut, indicînd treapta cea mai înaltă a unei dregătorii (în Țările Rom.). • /<slav. велнкъ.

VEL adj. invar. (Preceda un titlu sau un rang boieresc în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Mare. Vel logofăt. – Din sl. veliĩ.

VEL adj. invar. (Învechit, precedînd un titlu sau un rang boieresc) Mare. Parcă-s buzdugane de vel-armaș din vremea domnilor greci. ALECSANDRI, T. I 125. Te înalț, spre răsplătire, la rangul de vel-armaș. NEGRUZZI, S. I 133. Alegerea vreunui vodă harnic, Unui ban, vel-spătar și paharnic. BUDAI-DELEANU, Ț. 348.

VEL adj. invar. înv. (preceda un titlu sau un rang boieresc din orânduirea feudală) Mare. Vel spătar. Vel vornic. /<sl. vel

vel a. od. (invariabil) mare, epitet alăturat pe lângă ranguri boierești: Vel Armaș, Vel Clucer; pitacul domnesc prin care îl numia Vel Cămăraș FIL. [Slav. VELĬI].

vel-, un vechĭ prefix care însemna „mare” și care se întrebuința ca epitet la rangurile boĭereștĭ: vel-armaș, vel-ceauș, vel-logofăt, vel-vornic (vsl. veliĭ, mare; sîrb. velji, rus. véliĭ. V. velit). V. baș-.

vel adj. – Mare. Sl. veliĭ (Cihac, II, 452). Termen administrativ, fără circulație reală, s-a folosit numai pentru a desemna gradul cel mai înalt al unei funcții sau demnități, ca sp. mayor, vel logofăr, mare cancelar; vel paharnic, mare paharnic etc. – Der. velit, s. m. (boier de rangul întîi).

VEL adj. v. mare.

vel adj. v. MARE.