6 definiții pentru vânturel (vânt)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

vânturel1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~trel, ven~, ventureu sm / Pl: ~e sn, ~ei sm / E: vânturi (pll vânt) + -el] 1-2 sn (Pop; șhp) Vânticel (1-2). 3 snp (Reg) Vârtej de vânt. 4 sm (Șîc ~-ruginiu, ~-roșu) Vindereu (1) (Falco tinnunculus tinnunculus). 5 sm (Șîc ~-de seară, ~-închis-de-seară, ~-vânăt) Vindereu (2) (Falco vespertinus vespertinus). 6 sm (Orn; reg; îf vântrel) Șoim (Falco columbarius aesalon). 7 sm (Orn; îc) ~-mic Vindereu (3) (Falco naumanni naumanni). 8 (Orn; reg; îf venturel) Cormoran (Phalocrocorax carbo). 9 snp (Bot) Dediței (Pulsatilla pratensis).

vânturel2 sm [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pl: ~ei / E: vântura + -el] (Îvr; determinat prin „de țară”) Erou din basme, care rătăcește în căutare de aventuri.

VÎNTURÉL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle

Intrare: vânturel (vânt)
vânturel2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vânturel (vânt)

etimologie:

  • Vânt + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09