4 definiții pentru vâlfă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vâlfă sf vz vâlvă1

vî́lvă și (vechĭ) vî́lfă și (maĭ vechĭ) vî́lhvă f., pl. e (vsl. vlăhva, vrăjitor, bg. vŭlhva, vrăjitor, hoț, de unde s’a dezvoltat înț. de „geniŭ, spirit, arătare fantastică, faĭmă”). Vechĭ. Mag. Azĭ. Geniŭ, spirit, monstru, arătare, știmă, zînă: vîlva băiĭ (stahia minelor de aur în Ardeal). Fig. Strălucire, pompă: cu mare vîlvă. Glorie, fală (Mold.): acea vîlfă, acea fală (Con. 263), vîlfa despoticească (Con. 281). Renume, deșertăcĭune: vîlva trufiilor. Veste, zvon: așa mergea vîlva. Emoțiune, mișcare: vestea pricinui mare vîlvă. Punct culminant, toĭ: vîlva influențeĭ slavoneștĭ. Vîlvătaĭe: Foc de treĭ părțĭ le punea, Vîlva’n cer se ridica (Păsc. 193).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vấlfă, -e, s. f. – (mag.) 1. Duh, zână, știmă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din sl. vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac cf. DER); Sl. vluhvu, bg. vlahva (DEX).

Intrare: vâlfă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vâlfă
  • vâlfa
plural
  • vâlfe
  • vâlfele
genitiv-dativ singular
  • vâlfe
  • vâlfei
plural
  • vâlfe
  • vâlfelor
vocativ singular
plural