utricul sn [At: GRECESCU, FL. 584 / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr utricule, lat utriculus] 1 (Bot) Bractee care înfășoară aproape în întregime ovarul florii Si: urceol. 2 (Bot) Cavitate mică în țesutul celular al plantelor. 3 Bășicuță plină cu aer, care face să plutească pe apă unele plante acvatice. 4 (Atm) Partea superioară a vestibulului urechii interne, comunicând cu canalele semicirculare. 5 Formație anatomică în formă de sac.

*utrícul n., pl. e (lat. utriculus, dim. d. uter, utris, burduf, și d. úterus, uter). Bot. Cavitate mică în țesătura celulară a plantelor. Beșicuță plină de aer care face să plutească pe apă unele plante acŭatice. Cavitate mică în care se află substanța fecundantă a polenuluĭ.

utriculă sf vz utricul