URECHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

IEPURE sm. 🐒 Animal rozător, foarte fricos, de coloare roșcată pe spinare și albă pe pîntece, cu urechile lungi, cu picioarele dinapoi mai lungi decît cele dinainte, ceea-ce-i permite să alerge foarte repede (Lepus timidus) (🖼 2627): fricos ca un ~; dormeam noaptea somnul iepurelui (GN.); a alerga ca un ~; Ⓕ: puteai prinde iepuri cu el (RET.), era foarte voios; (P): departe Griva de ~ 👉 GRIV; a prinde ~le cu carul, a face un lucru alene, cu mare încetineală; se loveste ca ~le la biserică sau ce are a face scripca cu ~le? se zice cînd două lucruri nu se potrivesc de loc; cîți iepuri la biserică, nici unul; mai știi de unde sare ~le ? mai știi ce poate să se întîmple, ce poate să facă, fără să te aștepți; cine gonește (sau cine aleargă după) doi iepuri nu prinde nici unul, cine vrea două lucruri deodată nu se alege cu nici unul, cine vrea prea mult nu rămîne cu nimic; 👉 OALĂ ¶ 2 Ⓟ iron. Dumnezeu să-l iepure! Dumnezeu să-l ierte! ¶ 3 ~-DE-CASĂ, ~-DE-MOSC, iepure cu urechile mai mult lipsite de păr, cu coada și picioarele mai scurte decît ale iepurelui obicinuit; trăește sub pămînt în galerii pe care și le sapă singur (Lepus cuniculus) (🖼 2628) ¶ 4 🌿 IARBA-~LUI = TREMURĂTOARE; – OSUL-~LUI, plantă cu miros greu, cu flori trandafirii, grămădite la vîrful ramurilor spinoase; numită și „asudul (sau sudoarea)-calului”, „dîrmotin”, etc.; rădăcina ei e întrebuințată în medicină (Ononis spinosa) (🖼 2629); – UMBRA-~LUI, plantă ierboasă, cu tulpină înaltă, cu flori galbene-verzui, al cărei fruct sînt niște bobițe roșii (Asparagus collinus, Asparagus polyphyllus); – URECHEA-IEPURELUI, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în umbele terminale; numită și „lăutoare”, „urechea-tătărască” sau „urechelniță” (Bupleurum rotundifolium) (🖼 2630) ¶ 5 Stratul de carne de pe coastele porcului (PAP.) [lat. lĕporem].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

URECHELNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Linguriță de curățit cleiul din urechi (BUD.) (POL.) ¶ 2 🐙 Insectă cu corpul subțire și lungăreț, de coloare cafenie, care se termină la coadă cu doi craci mici în formă de foarfeci; trăește mai mult ascunsă prin crăpăturile zidurilor și sub scoarța pomilor, pe sub pietre și pe sub frunze; poporul crede că, chiar dacă nu-i faci nimic, și dacă nu iei bine seama, insecta intră omului în urechi, așa că asurzește și poate chiar să moară din aceasta; e numită și „urechiță” sau „urechiușă” (Forficula auricularia) (🖼 5182): dacă vei omorî o ~, vei avea bucurie, iar dacă vrei să-ți ierte Dumnezeu un păcat, atunci omoară 9 urechelnițe (MAR.) ¶ 3 🌿 Plantă cu frunzele grase terminate printr’un vîrf ascuțit, cu ramuri florifere; face flori trandafirii sau roșii, care formează un corimb la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase de la munte și se cultivă uneori și pe acoperișurile caselor; e întrebuințată în medicină contra arsurilor, iar poporul o folosește ca leac pentru durerile de urechi; numită și „urechiușă”, „iarba-urechii”, „iarbă-de-ureche”, „iarbă-grasă”, „iarba-ciutei”, „iarba-tunului”, „varză-de-stîncă”, „verzișoară”, etc. (Sempervivum tectorum) (🖼 5183): ce mare și stufoasă a crescut urecheInița! (CAR.) ¶ 4 🌿 = URECHEA-IEPURELUI.

URECHIUȘĂ (pl. -ușe, -uși) sf. 1 🫀 dim. URECHE ¶ 2 🐙 = URECHELNIȚĂ2 ¶ 3 🌿 Ciupercă cartilaginoasă, comestibilă, de coloare roșie-portocalie, ce crește pe pămînt și pe lemne putrede (Tremella helvelloides) ¶ 4 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 5 🌿 = BURETE-GALBEN¹.

URECHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare din cele două organe așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului, formate (la om și la mamifere) dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă și constituind aparatul auditiv al animalelor. Spun și eu o vorbă celor care au urechi de auzit. SADOVEANU, B. 8. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe. ISPIRESCU, L. 39. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119. ◊ (În contexte figurate) Îmi pun în schimb urechea pe inima țării Și-aud bătăi neregulate. BENIUC, V. 27. Te-ai plimbat la țară în automobil și prin castele ciocoiești și n-ai pus urechea la pămînt să asculți glasurile care nu se aud. REBREANU, R. I 210. ◊ Expr. A fi numai urechi, a-și deschide urechile în patru sau (rar) a asculta cu toate urechile = a asculta foarte atent. Sîntem toți numai urechi. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. A asculta numai c-o ureche = a asculta distrat. A nu-și crede urechilor v. crede (2). (Despre vorbe, zvonuri, știri) A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. A-i trece cuiva pe la ureche, se spune cînd cineva aude un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă), se spune cînd cineva nu reține ceea ce i se spune sau cînd rămîne nepăsător față de spusele cuiva. Auzise și el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. REBREANU, I. 107. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă. GANE, N. III 33. La judecători, ce intră pe-o ureche iase pe alta. NEGRUZZI, S. I 248. (Eliptic) Și maximele bătrînei pe-o ureche toate-i iese. EMINESCU, O. IV 224. A face urechea toacă v. toacă (1). A-și pleca urechea la... v. pleca² (3). A bate toaca la urechea surdului v. surd (1). A-și deschide urechile v. deschide (1). A trage cu urechea v. trage (II 6). A împuia (cuiva) urechile v. împuia. A fi fudul (sau tare) de ureche = a fi surd, v. fudul. (Ironic) A fi urechea satului (sau tîrgului) = a ști tot ce se petrece într-o localitate. ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară (Peziza aurantia); urechiușă; urechea-iepurelui = nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); urechea-porcului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina ramificată în partea superioară și cu flori mici albăstrui-violete (Salvia verticillata); jaleș; urechea-șoarecelui = nu-mă-uita (Myosotis silvatica); urechea-ursului = plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze ovale ușor dințate și cu flori galbene; crește pe stînci calcaroase (Primula auricula). 2. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. Urechea te minte și ochiul te-nșală. EMINESCU, O. I 40. Tu n-ai auzit pistolul?... Nu l-ai auzit? Spune! (Cu furie) Ureche! Ureche!... HASDEU, R. V. 157. Păreții au urechi și fereștile ochi. ♦ (De obicei determinat prin «muzicală») Facultatea de a percepe și de a reproduce în mod exact sunetele muzicale. Un glas așa de dulce și de curat, o ureche atît de muzicală. CONTEMPORANUL, V_I 197. ◊ Expr. A cînta după ureche = a reproduce o melodie după auz (și nu după note). 3. Partea externă, cartilaginoasă, a aparatului auditiv; auriculă. V. pavilion (3). Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate. SADOVEANU, B. 207. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela de-i merg peticile. CREANGĂ, O. A. 141. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Știre-aș peana cum se pune, C-aș pune-o după urechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 397. ◊ Loc. adv. Pînă peste urechi = peste măsură, foarte tare, foarte mult. ◊ Expr. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) v. lungi (1). Floare la ureche v. floare (I 1). A-i rupe (cuiva) urechile v. rupe (5). A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) v. culca (1). A avea bumbac în urechi v. bumbac (II 1). A-și astupa urechile v. astupa (1). 4. (În expr.) Într-o ureche = smintit, scrîntit, țicnit. Știa dînsul că Vasile Baciu e într-o ureche. REBREANU, I. 20. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor... bătrîn, burlac și cam într-o ureche. VLAHUȚĂ, O. AL. II 14. El, cum era cam într-o ureche, i-a răspuns. SBIERA, P. 5. II. (Popular) Organul respirator al peștilor; branhie. III. 1. Gaura acului prin care se petrece ața sau sfoara. ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului v. scăpa (2). 2. Cheotoare de piele sau de chingă cusută la marginea de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. O ordonanță, cu o pereche de cizme atîrnate de urechi într-un singur deget, încetini pașii. C. PETRESCU, Î. II 121. Urechile la ciubote sînt de piele și-s simple. ȘEZ. IX 33. 3. Toartă, inel, belciug. Un cordon de piele în care se vedea prins de un lănțișor urechea unui cesuleț. CĂLINESCU, E. O. I 17. ♦ Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; măsea. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (Mai ales la pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui loc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc.

URECHE¹ ~i f. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al auzului, situat (simetric) pe partea laterală a capului. ◊ Până peste ~i foarte mult. A trage cu ~ea a asculta pe furiș, neobservat de nimeni. A-i intra pe o ~ și a-i ieși pe alta a uita repede cele auzite; a nu da (nici o) atenție spuselor cuiva. A-i rupe cuiva ~ile a pedepsi pe cineva, trăgându-l de urechi. A se face într-o ~ a se preface nebun; a fi neserios. A-i roade cuiva ~ile a-i spune cuiva mereu același lucru. A fi numai ~i a asculta foarte atent. A ajunge la ~ea (sau ~ile) cuiva a afla ceva ținut în secret. 2) Capacitate de a auzi; auz ◊ A avea ~ muzicală a avea capacitatea de a memora și reproduce cu ușurință sunete muzicale, melodii. A fi fudul de ~i (sau de o ~) a nu auzi bine. 3) pop. Organ de respirație la animalele acvatice; branhie. II. (în îmbinări ce denumesc plante): ~ea-babei ciupercă comestibilă de culoare galbenă-portocalie, cu margini văluroase, ridicate în sus; urechiușă. ~ea-iepurelui a) plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene, dispuse în umbele; urechelniță; b) plantă erbacee decorativă, cu frunze înguste, păroase, dințate pe margini, și cu flori roșii sau roz, dispuse în formă de ciorchine. ~ea-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze dințate, rotunjite la vârf, și flori galbene, dispuse în umbele unilaterale. ~ea-șoarecelui plantă erbacee decorativă, cu tulpina erectă, puțin ramificată, având frunze înguste, nezimțate, și flori mici, albastre, albe sau roșii. ~ea-porcului plantă erbacee decorativă semilemnoasă, cu tulpina erecta, ramificată, păroasă, având frunze alungite, zimțate și flori albăstrui-violete. [G.-D. urechii] /<lat. oricla

urechélniță și -érniță f., pl. e (d. ureche, fiind-că poporu crede că intră pin urechĭ). Un insect lung de vre-o doĭ centimetri și cu doŭă antene (ca un foarfece) la coadă (forficula auriculária). O plantă umbeliferă numită și urechea ĭepureluĭ (bupleurum rotundifolium). O plantă care crește pe stîncile văroase și acoperișurĭ (sempervívum tectórum), cu care poporu tratează boalele de urechĭ.

ureche s. f., art. urechea, g.-d. art. urechii; pl. urechi

urechelniță s. f., g.-d. art. urechelniței; pl. urechelnițe