ULCIOR¹... 👉 URCIOR¹...

ULCIOR² 👉 URCIOR².

URCIOR¹, ULCIOR¹ (pl. -oare) sn. 🏺 Oală lunguiață, cu gîtul strîmt, pentru apă, vin, etc. (🖼 5176): Abu-Hasan a adus niște urcioare de vin și bărdace (CAR.); porniră împreună, fie-care cu cîte două urcioare și... ajunseră la fîntîna Ielelor (ISP.); Dumineca să nu te speli... din urciorul din care bei apă, căci apoi va mirosi urît (GOR.); faci zăbale cînd bei apa cu cofa, iar nu cu ulciorul sau tinicheaua (GOR.); 👉 APĂ19, OALĂ1 [lat.ŭrcĕolus; forma ulcior e refăcută după ulcică].

URCIOR², ULCIOR² (pl. -oare) sn. 🩺 Mic furuncul ce se face la marginea pleoapei, de forma unui grăunte de orz: dacă te speli din urcior, faci urcior la ochi (PĂC.); nu-i bine să te uiți pe fereastră de afară în casă, că faci ulcior la ochi (GOR.) [lat. vulg. *hordĭceolus< hordeus].

ulciór, ulcioare, (urcior), s.n. (reg.; med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului; excrescență la ochi. ■ „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață și, cu încetul, se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: ”Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină„ (Bârlea, 1924, II: 406). – Cuv. autohton, din rad. i.-e. *uer-, ”loc ridicat (în teren sau pe piele)„ (Russu, 1981: 410); lat. hordeolus ”orz", după ulcior¹, prin atracție paronimică (Scriban, MDA).