tândălit¹ sn [At: SLAVICI, O. II, 49 / Pl: (nob) ~uri / E: tândăli] (Pop) 1 Tândăleală (1). 2 (Îlav) Pe ~e Cu încetul.

tândălit², ~ă smf, a [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) tăn~ / Pl: ~iți, ~e / E: tândăli] 1-2 (Pop) (Persoană) care își pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fără nici un rost Si: (reg) tândălos (1). 3-4 (Pop) (Persoană) care lucrează încet, fără spor (și cu lene) Si: (reg) tândălos (2). 5-6 (Reg) (Persoană) care pălăvrăgește Si: flecar.

tăndălit, ~ă a vz tândălit²

TÎNDĂLIT s. n. (Mai ales în expr.) Pe tîndălite = pe încetul, cu migală. O luase așa în glumă, pe tîndălite, ca să-și petreacă timpul, și din glumă-n glumă el s-a pomenit în cele din urmă într-o încurcătură, din care nu mai putea să iasă. SLAVICI, O. II 49. – Formă gramaticală: (în expr.) tîndălite.

TÎNDĂLIT s. n. (În expr.) Pe tîndălite = pe încetul, cu migală. [Formă gramaticală: (în expr.) tîndălite] – V. tîndăli.

TÂNDĂLIT s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

tîndălit s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.