O definiție pentru trăbâci


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

trăbîcí (-ce), s. n. – Balistă, piesă înv. de artilerie. It. trabucco (Tiktin), probabil prin intermediul pol. sau mag. Sec. XVII, înv. Este dubletul lui trabuc, s. n. (țigară), din germ. Trabuko.

Intrare: trăbâci
trăbâci substantiv neutru
substantiv neutru (N58)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trăbâci
  • trăbâciul
  • trăbâciu‑
plural
  • trăbâce
  • trăbâcele
genitiv-dativ singular
  • trăbâci
  • trăbâciului
plural
  • trăbâce
  • trăbâcelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)