tiri² [At: ANON. CAR. / V: (reg) tir, țâr, țir / S și: (reg) -mi prin contopirea cu mi-e / E: slv терь, ngr τέρι] (Reg) 1 av (îcr el însuși; de obicei urmat de „mi-e”) Tot una. 2 c (Cu funcție disjunctivă și corelativă; îcr el însuși sau însoțit de alte conjuncții) Ori..., ori...

tiri³ sn, i [At: UDRESCU, GL. / E: fo] (Mun; rep) 1-2 (Cuvânt care) redă zgomotul produs de pașii mărunți, deși și iuți ai puilor, ai șoarecilor etc.

TIRI adv. (Popular, folosit numai în corelație cu sine însuși) Ce mi-e..., ce mi-e...; fie..., fie...; cum..., așa și... Tiri dracul, Tiri mama lui. POP.

tírĭ, V. tir 2.

chiri i vz tiri

ciri c vz tiri

tir¹ av, c vz tiri²

țâr¹ c vz tiri²

țir¹ c vz tiri²

2) tir (vsl. terĭ, te, și; sîrb. ter, și, asemenea). Vest. Tot una, egal: tir și unu, tir și altu; tir mĭ-e Rada, tir mĭ-e Rada baba. – Și tirĭ...tirĭ (Hațeg), orĭ... orĭ: tirĭ că e mînzară, tirĭ că e stearpă (BSG. 1937, 87). V. tiz.

tir(i), adv. conj. (reg.) 1. la fel, tot una, cam... așa și. 2. ori... ori, fic... fic, sau... sau.