tigni¹ v vz oticni

tigni² v vz tihni

TIGNI vb. IV v. tihni.

TIHNI, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigni (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticni vb. IV.

tígnă, -neálă, -nésc, V. tihn-.

tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).